Primul hrisov ce poate fi socotit actul de naştere al Fienilor este datat 1532; din cuprinsul lui deducem că acesta nu a fost primul şi ca atare, vechimea este mai mare. Omul şi-a făcut simţită prezenţa, păşind pe aceste meleaguri, cu mii de ani în urmă. Un argument ne este oferit de un sit arheologic descoperit la punctul „Izlaz” , aflat la N-NV de Fieni, cota 600m, aşezare din epoca bronzului timpuriu. Aici s-au descoperit unelte din piatră frumos şlefuite, este vorba de topoare perforate şi frumos executate, care se găseau până mai ieri în Muzeul Liceului Pucioasa, dar şi de o bucată de râşniţă din piatră, aparţinând aceleiaşi epoci-neoliticul.
Confirmarea acestor prezenţe umane ne-o face scriitorul şi arheologul Cezar Boliac care, cutreierând Valea Ialomiţei, pe la 1869 până la Obârşie, constata urme umane: unelte din piatră şlefuite şi ziduri de piatră reprezentând urme de cetăţi, morminte de incineraţie, păstrate în vase de pământ, departe, în inima munţilor, la Lespezi, astăzi cariera de calcar a Fabricii de ciment Fieni şi rămăşiţe de ziduri, la Fieni, la punctul „Valea Caselor”.
Totuşi, prezenţa acestor ziduri dintr-un material de prund mărunt, un liant neidentificat, aşezate pe un bot de terasă cuprinsă între Valea Ialomiţei şi vălcelul Valea Băcanului, ne îndreptăţeşte la afirmaţia că vechimea lor e cu mult anterioară anului 1532. Cu alte cuvinte, viaţa umană a existat pe aceste teritorii ale noastre şi în preistorie şi în antichitate, dar adevărata istorie, confirmată de hrisoave şi zapise îngălbenite de veacuri, începe la 1532.
De la această dată (1532) şi până astăzi, Fieniul îşi continuă istoria neîntrerupt, având în sprijinul afirmaţiei noastre sute de documente care ne permit să urmărim multiplele aspecte de ordin economic, social, politic, cultural, administrativ, militar, geografic, toponimic, onomastic, lingvistic şi religios.
Apariţia în hrisoave, începând cu anul 1550, al lui Berivoe din Fiiani, care ajunge logofăt şi cumpără la 1562 moşie „…parte lui Milea toată, de pretutindeni şi din câmp şi din pădure…” ne îndreptăţeşte să afirmăm că Milea (şi cu fraţii lui) stăpânea în devălmăşie ocină în fieni, alături de alţi ţărani liberi, probabil jumătatea cealaltă a satului nedăruită la 1532 şi 1542.
Numărul acelora care stăpânesc pământuri la Fieni, la 1561, se măreşte prin existenţa lui Milea, Gudea, Ion, Drăgoi, şi Ivan. De asemenea , se adaugă prin actul lui Mihnea Vodă:”…Drept aceea am dat domnia mea lui Năvrap şi lui Leuştean şi Balli (…) ca să le fie lor ocină ohabnică, lor şifeciorilor lor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi di nimeni să nu fie clătit peste zisa domniei mele (…) acea ocină ce să se zice în Valea Lupului până în Valea Brătii.”
Din cercetarea documentelor desprindem concluzia că odată cu intrarea în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea , nu mai poate fi vorba de pământuri nedistribuite, ele fiind toate împărţite, de îndată ce încep întăririle de ocini şi vânzările lor în masă.